Povestile Tulcei - capitolul XVIII

Administraţie româneascăpag istorie 1 razb independenta Poveştile Tulcei (XVIII)

După 460 de stăpânire turceas­că, în 1878, Dobrogea redevine provincie românească şi cu asta începe un nou capitol pentru ea, plin de schimbări.

Populaţia creşte numeric, se dezvoltă agricultura şi industria, se ridică şcoli, biserici, monumente… în sfârşit, progres pe toate planurile. Pentru Tulcea însă, perioada de glorie se cam termină, planurile noii administraţii ţintind mai mult spre Constanţa, care se dezvoltă fulgerător, în defavoarea urbei noastre.

De aici încolo vom încerca să detaliem, atât cât ne pricepem, ce clădiri, instituţii şi monumente

s-au înălţat după anexare, ce personalităţi au pus umărul la „civilizarea” Dobrogei şi ce progrese şi transformări a cunoscut Dobrogea în general şi Tulcea îndeosebi.

Dar mai înainte de asta, să mai zăbovim puţin la momentul unirii şi să surprindem starea de spirit de pe ambele părţi ale Dunării.

Pro şi contra unire

Războiul din 1877 luase sfârşit. Acum se tranşa „tortul” în felii, mai întâi la San Stefano, apoi la Berlin. Felia Dobrogea, cea care ne interesează pe noi, e luată mai întâi de ruşi, însă doar cu scopul de a o folosi în trocul cu românii. Ruşii erau interesaţi de fapt de cele trei judeţe din sudul Basarabiei: Cahul, Bolgrad şi Ismail  pe care, în 1856, prin Tratatul de la Paris, au fost nevoiţi să le restituie Moldovei, treabă cu care nu erau împăcaţi defel. Ţarul lor, Alexandru al II-lea, declarase în mai multe rânduri că nu vrea să moară până nu pune pe mormântul tatălui său acel tratat, rupt în bucăţele.

Sângele jertfit în război de tânăra, dar viteaza armată română n-a fost suficient pentru ca românii să fie poftiţi şi la masa tratativelor. Zarurile erau aruncate în lipsa lor. Firesc, în timpul acesta, în ţară era multă agitaţie şi îngrijorare, discuţii aprinse, acuzaţii. Evident, erau şi voci contestatare pentru primirea Dobrogei: „În schimbul Basarabiei străbune ni se dau mlaştinile pestilenţiale dobrogene şi ţinuturile bântuite de tâlharii cerchezi”.

Trebuie să recunoaştem că, abia ieşită din război, cu o stăpânire rusească ce n-a prea reuşit să asigure linişte şi pace în zonă, Dobrogea arăta destul de şifonată, astfel că avantajele ei economice şi strategice se întrevedeau mai greu de la Bucureşti. Apă la moară pentru oponenţii unirii: „O ţară mlăştinoasă în partea de jos, fără apă în partea de sus, insalubră, incultă, costisitoare, impracticabilă, locuită de păstori, de nomazi şi de tâlhari: aceasta este Dobrogea. Partizani ai anexiunii, iată-vă achiziţiunea!”.

Dacă la Bucureşti, lumea se mai împărţea în pro şi contra unirii, în schimb, de partea cealaltă a Dunării, toată Dobrogea avea un singur gând: aştepta cu nerăbdare unirea, încă de la debutul războiului. Şi am văzut deja cu câtă emoţie şi sinceră bucurie au fost primite autorităţile şi armata română la Tulcea şi în toată Dobrogea. Mărturie stă apoi şi telegrama expediată de tulceni imediat după momentul festiv:  „De astăzi începe o viaţă nouă pentru noi. Vom privi dar cu încredere şi iubire în viitor, uitând trecutul”.

Armata şi autorităţile române au fost bine primite peste tot şi dintr-un alt motiv: după război, bandele de başibuzuci într-adevăr devastau provincia, ucideau, jefuiau, astfel că multă lume fugea de partea cealaltă a Dunării. Guvernul de la Bucureşti cunoştea bine situaţia de dezordine şi nesiguranţă ce domnea în Dobrogea, aşa că încă din vară dispusese înfiinţarea la Piteşti a Diviziei speciale ce urma să preia Dobrogea, sub comanda generalului Gheorghe Anghelescu, cel care a condus atacul împotriva Griviţei. (Strada Toamnei, unde se află Seminarul teologic din Tulcea, i-a purtat cândva numele). Deci armata română era aşteptată şi cu bucuria că va face ordine, va restabili pacea şi liniştea în provincie.

pag istorie 3 Tulcea 3 300x191 Poveştile Tulcei (XVIII)

Pionierii Dobrogei

Multe erau de făcut de către administraţia românească în Dobrogea cea lăsată în amorţire de stăpânirea turcă. Erau multe griji, obligaţii, măsuri urgente de luat pentru a curma abuzurile, nesiguranţa, dezordinea care domneau în toate domeniile. Se puneau practic temeliile unei noi vieţi.

Pentru aceasta, în primul şi în primul rând era nevoie de oameni, mulţi oameni capabili şi cu dragoste de ţară: funcţionari, învăţători, preoţi, militari. Am văzut într-un număr anterior ce pionierat a făcut, de exemplu, primul protopop al judeţului, Gheorghe Răşcanu.

Continuăm lista celor care au contribuit la luminarea mulţimilor şi progresul provinciei cu Remus Opreanu şi George M. Ghica – primii prefecţi ai judeţului Constanţa, respectiv Tulcea şi Mihail Poenaru- Bordea,  cel care a supravegheat primii paşi ai justiţiei româneşti. De notat că pentru scurte perioade, în administraţia românească au activat poetul Alexandru Macedonski (judeţul Silistra Nouă) şi Duiliu Zamfirescu (Hârşova).

Foarte mulţi învăţători au venit acum din cele trei judeţe basarabene cedate ruşilor, precum Ion C. Brătescu, tatăl marelui geograf şi istoric Constantin Brătescu, despre care puţini ştiu că provine din localitatea Câşla (Mineri de astăzi) de lângă Tulcea. Cu siguranţă lista patrioţilor nu se opreşte aici; sperăm să avem ocazia să vorbim pe larg despre fiecare personalitate în parte.

Despre populaţiunile Dobrogei

Unirea Dobrogei cu ţara fusese aşteptată cu entuziasm de toate naţiile, români sau greci, turci sau tătari. E adevărat că o parte dintre etnicii musulmani a părăsit provincia în toiul războiului, de teamă că la venirea noii puteri, vor suferi represalii. Pentru mai marii ţării de la Bucureşti, depopularea Dobrogei era ultimul lucru pe care şi l-ar fi dorit, aşa că au avut grijă să transmită încurajări şi semnale pozitive încă de la primele mesaje către locuitorii Dobrogei.

Prin „Proclamaţia domnului către locuitorii Dobrogei”, aceştia sunt încredinţaţi că li se vor respecta libertatea şi bunurile personale, indiferent de originea etnică. Garantează armata şi administraţia română, aşa că populaţiile turce plecate, în mare parte, se reîntorc la casele lor. Se adaugă acestora, după unire, numeroşi moldoveni, ardeleni, munteni, mulţi veterani din război, care au fost împroprietăriţi în noua provincie, astfel că în câteva decenii, populaţia Dobrogei se triplează.

Cât despre buna convieţuire din zonă, unul dintre prefecţii judeţului Tulcea, Luca Ionescu, spunea aşa: „Conglomeratul etnic ce am găsit la aşezarea noastră s-a topit la căldura aceluiaşi ideal… Nici cluburi politice, nici comitete secrete, nici colectări de fonduri, nici corespondenţe la ziare străine, nici un fel de lucrare, făţişă sau ocultă, pentru a zdruncina ordinea publică, ori a întreţine aici ori aiurea agitaţiuni în defavoarea noastră.”

Amalgamul de naţii, graiuri, porturi, credinţe şi obiceiuri făcea din Dobrogea un ţinut tare exotic pentru românii de pe cealaltă parte a Dunării. Astfel că, după anexare, Tulcea a fost asaltată de un număr mare de „turişti”, curioşi să vadă acest loc cosmopolit şi foarte pitoresc,  despre care scriau apoi cu entuziasm în jurnalele şi revistele din capitală. Apoi, cu timpul, entuziasmul şi curiozitatea s-au mai pierdut, vizitele în fostul ţinut turcesc s-au rărit, pe măsură ce şi populaţiunile au emigrat, iar tenta cosmopolită a Dobrogei s-a diluat mai mult sau mai puţin.

pag istorie 2 Tulcea 2 Poveştile Tulcei (XVIII)Palatul Pescăriilor

Una dintre cele mai frumoase clădiri care au mai rămas din Tulcea de altădată, construită pe timpul administraţiei româneşti este Palatul Pescăriilor. Cei mai tineri, din păcate, nu îl cunosc altfel decât cu numele unui oarecare club.

Clădirea este construită pe la 1904 – 1907, ca sediu pentru Administraţia Pescăriilor Statului, prin grija lui Grigore Antipa şi prin contribuţia financiară a pescarilor din deltă. Nu e ales întâmplător locul de construcţie: în imediata apropiere a fostului centru admininistrativ turcesc, cu ale cărui clădiri dorea să rivalizeze noua clădire a administraţiei române.

Ca fapt divers, terenul pe care a fost construită clădirea a fost cedat Ministerului Agriculturii şi Domeniilor de către primărie, care a primit în schimb Lacul Ciuperca.

Citeste Povestile Tulcei

Capitolul 1Capitolul 2Capitolul 3Capitolul 4Capitolul 5Capitolul 6Capitolul 7Capitolul 8Capitolul 9Capitolul 10Capitolul 11Capitolul 12Capitolul 13Capitolul 14Capitolul 15Capitolul 16Capitolul 17Capitolul 18Capitolul 19Capitolul 20Capitolul 21Capitolul 22Capitolul 23Capitolul 24Capitolul 25Capitolul 26Capitolul 27Capitolul 28Capitolul 29Capitolul 30Capitolul 31Capitolul 32