Povestile Tulcei - capitolul II

Despre cele mai vechi timpuri

istoria tulcei 1    … sincer, nu ştim prea multe. Aşa că vă îndrumăm cu căldură spre Muzeul de Istorie şi Arheologie de pe Dealul Monumentului. Vă spunem doar atât: cele mai vechi dovezi de locuire (topoare şi unelte) găsite nu pe raza oraşului, ci în apropiere, se pare că au venerabila vârstă de 5000-6000 de ani.

    Vechea fortăreaţă getică, ale cărei ruine le vizităm noi când mergem la Monument, începe să fie locuită doar cu 500-600 de ani înainte de Hristos. Despre geţii de pe la noi ştim că erau buni prieteni cu grecii, cu care făceau comerţ şi că au fost primii dintre strămoşii noştri cuceriţi de romani, în anul 46.

     Oraşul se dezvoltă frumuşel pe timpul romanilor, fiind apărat şi de o unitate militară importantă. Romanii aveau tot interesul să facă asta, pentru că aici se găsea limes-ul dunărean, graniţa imperiului lor, care trebuia întărită şi apărată de popoarele migratoare. Dovadă că aşa au făcut avem ceea ce a mai rămas din cele două forturi romane ridicate pe promontorii înalte,  descoperite la 4 km est şi 5 km vest de actualul oraş.

Vin războaiele

    După vremurile înfloritoare aduse de romani şi cele mai modeste din epoca medievală, pentru Tulcea ca şi pentru toată Dobrogea, vin vremurile de bejanie.  Mai întâi din cauza popoarelor migratoare: pecenegi, uzi, tătari.

    Mai apoi vin turcii în 1420 care, în afară de sarailie şi baclava, vin şi cu multe, foarte multe războaie, care se ţin lanţ până în 1830.  Ba cu polonezii, ba cu austriecii sau ruşii. Tulcea, fiind prima la graniţă, evident că o „încasa” tot prima, astfel că oraşul era sistematic distrus, de multe ori până la temelii. După ultimul război ruso-turc, cel din 1829, de altfel şi cel mai devastator dintre toate, în Tulcea mai puteai număra doar 20 de case.

    De ce ne bucuram de atâta „atenţie”? Pentru popoarele migratoare, nimic mai mult decât că ne aflam în drumul lor – via gentium. Pentru ceilalţi  – interese strategice şi economice. Cine deţinea Tulcea, controla navigaţia şi comerţul pe gurile Dunării.

De unde „Tul-cea”?

    După romani, bizantini şi alte neamuri, vine şi rândul turcilor să ne stăpânească. Din 1420 până în 1878, deci 400 de ani şi mai bine de stăpânire turcească. După atât de mulţi ani, era şi firesc să rămânem cu ceva de la turci.

     Dincolo de geamie şi alte clădiri falnice, de războaie, dar şi de personalităţi, de halva şi baclava,  tulcenii au rămas cu numeleTul-cea.

    Ce înseamnă „Tul-cea” am vrea şi noi să ştim sigur, pentru că încă nu s-au pus de acord cercetătorii în materie. Cert e că turcii ne-au botezat, dacă ne luăm după terminaţia „-cea”, prezentă şi la alte denumiri precum Isaccea, Corugea, Casimcea şi altele. Unii spun că „tulcea” vine de la turcescul „tukla”= ţiglă, cărămidă (deci localitatea cu case din ţiglă) sau „tuglagi” (citit „tulagi”) = loc unde se fac cărămizi; alţii traduc „tul” = deal (din indoeuropeană sau celtă), iar alţii ne trimit la turcescul „doulgi” = adunătură, probabil de neamuri, de etnii. Alegeţi ce vă place.

Tulcea pregătită de luptă

    În cea mai mare parte din timpul petrecut sub stăpânire turcească, Tulcea a fost teatru de bătălie între turci şi toţi ceilalţi de la nord. Pentru asta, era firesc să fie dotată corespunzător, ca să facă faţă cât mai bine situaţiei.

 Astfel că pe malul Dunării, pe pro­montoriul stâncos de la nord de Vadul Sacagiilor, turcii construiesc o fortă­reaţă, o citadelă cu turnuri la fiecare colţ, cu artilerie proprie şi garnizoană

permanentă. Peste mulţi ani, pe ruinele acestei fortăreţe, Comisia Europeană a Dunării va construi un far pentru orientarea vapoarelor.

     Şi tot pentru războaiele lor, pentru aprovizionarea armatei, turcii construiesc la Tulcea magazii subterane, boltite cu cărămizi şi zidite din piatră, în care se depozitează cereale, pesmeţi, carne sărată.

     Nu sunt poveşti, ci ele chiar au fost identificate în mai multe zone din oraş: în Parcul Monumentului, în dreptul bisericii „Sf. Paraschiva” de pe strada Gloriei, la poalele Dealului Babadag, la intersecţia străzilor Nicopol cu Mircea Vodă şi la poalele Dealului Comorovca, în dreptul bisericii lipoveneşti.

Tulcea – Phoenix

istoria tulcei 2    Dacă vă uitaţi pe panourile care indică diferite obiective din Tulcea (geamia, biserici) vedeţi că toate sunt construite în jur de 1860, cam aşa. De altfel, în Tulcea de azi nu vom găsi vreo casă sau clădire mai veche de 1830. De ce? Pentru că atunci, Tulcea se afla la pământ la propriu, distrusă aproape din temelii, după atâtea dispute ruso-turceşti.

    Practic din acest moment, Tulcea o ia de zero şi se reclădeşte încetul cu încetul, precum pasărea Phoenix din propria-i cenuşă. Ba mai mult decât atât, se repopulează, se extinde, se dezvoltă economic. Nu exagerăm dacă numim miracol economic ceea ce s-a întâmplat atunci cu Tulcea. Un oraş aproape distrus a devenit în nici 30 de ani un oraş înfloritor. Explicaţia? În mare parte o dă Tratatul de la Adrianopol cu prevederile sale, încheiat după război, dar şi valurile de neamuri care se stabilesc aici.

Delta Dunării evacuată

 Printre multe alte prevederi ale Tratatului de la Adrianopol, delta era cedată ruşilor, astfel că toată populaţia din deltă şi vecinătate era poftită să evacueze zona. Încotro s-o apuce beştepenii, prislăvenii dacă nu spre cel mai apropiat oraş, distrus şi el până în temelii, aşa cum era.  Cei din Prislav (actualul sat Nufăru) se stabilesc pe Dealul Mo­numentului, Strada Prislav evident, iar beştepenii pe Dealul Babadagului, până în strada Beştepenilor de pe lângă Biserica Acoperământul Maicii Domnului de la Cimitirul Eroilor. În scurt timp, românilor şi turcilor din oraş li se alătură treptat noi neamuri: greci, bulgari, ruşi, nemţi, tătari – fiecare în părticica sa distinctă de oraş.

Liber pe Dunăre

    Acelaşi tratat dă undă verde şi la circulaţia vaselor comerciale pe Dunăre, mult timp neprielnică datorită războaielor. Tulcea se trezeşte dintr-o dată cu foarte multe vapoare care navigă pe Dunăre, cu atât mai mult cu cât Comisia Europeană a Dunării, înfiinţată în 1856, face şi ea treabă bună pentru navigaţie prin părţile astea (termină cu pirateria din zonă, trasează canale, îndiguieşte, construieşte faruri).

     Portul Tulcea se umple de nave şi de agenţii străine de navigaţie, iar oraşul de piloţi, patroni de bărci, dulgheri, armatori, neguţători. Vechiul port, situat înainte în cotul pe care îl face Dunărea spre nord, devine dintr-o dată prea mic şi necorespunzător pentru atât de mult trafic, aşa că se mută pe locul unde se află şi în prezent, care fusese între timp îndiguit şi consolidat.

    Portul vechi de la Vadul Sacagiilor, pentru că era mai apărat de loviturile sloiurilor, va rămâne să adăpostească doar bărcile pescarilor.

Citeste Povestile Tulcei

Capitolul 1Capitolul 2Capitolul 3Capitolul 4Capitolul 5Capitolul 6Capitolul 7Capitolul 8Capitolul 9Capitolul 10Capitolul 11Capitolul 12Capitolul 13Capitolul 14Capitolul 15Capitolul 16Capitolul 17Capitolul 18Capitolul 19Capitolul 20Capitolul 21Capitolul 22Capitolul 23Capitolul 24Capitolul 25Capitolul 26Capitolul 27Capitolul 28Capitolul 29Capitolul 30Capitolul 31Capitolul 32