Povestile Tulcei - capitolul XIX

SCOALA DE FETE Poveştile Tulcei (XXIX)Sala de Conferinte

Astăzi vorbim despre Sala de Conferinţe, despre care am amintit fugitiv în episodul trecut şi asupra căreia ne-am dori să insistăm, pentru că a fost o clădire foarte importantă pentru Tulcea şi tulceni şi are o poveste tare interesantă, dar cu toate acestea, este aproape necunoscută tulcenilor. Ce-i drept, nu găseşti prea multe lucruri scrise despre ea, singurul la care am găsit mai multe informaţii fiind Constantin Găvenea, în cartea sa despre Tulcea de odinioară, de unde ne-am inspirat şi noi, de altfel. La fel şi fotografia de epocă cu „Sala de conferinţe”, este singura pe care am putut-o găsi, anume în cartea doamnei Valentina Postelnicu, „Tulcea în documente de arhivă”.

Clădirea numită de tulceni „Sala de conferinţe” se afla cândva aproximativ pe locul de astăzi al Pieţei Noi, între străzile de atunci Basarabilor (azi Păcii) şi Regina Elisabeta (azi Slt. Gavrilov Corneliu). A fost construită pe la 1910, fiind la vremea aceea una dintre puţinele clădiri cu etaj din Tulcea noastră. O clădire mare şi impunătoare, cu care tulcenii se mândreau tare mult. Şi asta din două motive: una, că era măreaţă şi frumos construită şi doi, pentru că la ridicarea ei a pus umărul tot tulceanul, cu mic, cu mare.

Aici trebuie să explicăm puţin când şi de ce a fost ea construită. Se întâmpla în perioada următoare unirii Dobrogei cu ţara, când, după atâta stăpânire turcească, tulcenii erau tare însetaţi de carte şi cultură românească. Cu toate că se făcuse câte ceva pentru şcolile româneşti (îndeosebi pe vremea guvernatorului Ismail Bey), mulţi copii din Tulcea erau în continuare analfabeţi. La partea de cultură, lucrurile stăteau mult mai prost, pentru că turcilor numai de cultivarea spiritului nu le ardea lor, astfel că Tulcea nu ştia de spectacole artistice, de vreo piesă de teatru, darămite de sesiuni şi conferinţe. Cel mult vreo serbare şcolară.

Aşa că un grup de intelectuali tulceni, format din profesori, învăţători şi preoţi se gândeşte să ridice o clădire care să îndeplinească ambele necesităţi, să fie în acelaşi timp şi şcoală, dar şi spaţiu pentru activităţi culturale. Aici se întâmplă un lucru nemaipomenit şi poate irepetabil în zilele noastre, căci pentru clădirea asta se pune în mişcare toată Tulcea, fiecare cu ce poate. Autorităţile cu banii (o parte din ei), tulcenii şi ţăranii dimprejur cu căratul (cu braţele sau căruţa) şi toată populaţia cu donaţii de fonduri.

E interesant şi prin ce metode s-au colectat banii. Pe de o parte, prin baluri şi chermeze, iar din partea şcolilor, serbări cu plată. Pe de altă parte, cărţi poştale cu imaginea viitoarei clădiri, cumpărate de tulceni cu 10 bani (benevol sau… obligatoriu, căci pentru a spori vânzările de cărţi poştale, mai marii oraşului au scos găselniţa de nu puteai  înainta o cerere vreunei autorităţi locale dacă nu cumpărai şi o carte poştală cu Sala de conferinţe). Toate, metode aplicate cu succes şi înainte, atunci când s-au colectat bani pentru cele două monumente, al Neatârnării şi Mircea cel Bătrân.

Clădirea despre care vorbim era împărţită cam aşa: la mijloc era spaţiul pentru activităţile cultural-artistice, adică o sală spaţioasă, cu balcoane şi scenă pentru conferinţe şi spectacol, iar pe laterale, săli de clasă, şase pentru şcoala primară de fete şi şase pentru băieţi, fiecare şcoală cu intrarea şi conducerea ei.

În hol, la intrarea în sala de conferinţe, pe peretele din dreapta era fixată o placă  de bronz cu data inaugurării şi numele ostenitorilor cu ridicarea clădirii. Placa n-a rezistat decât până-n Primul Război Mondial, când ocupanţii, pe lângă piesele de bronz din Monumentul Independenţei şi cel al lui Mircea cel Bătrân, au luat cu ei şi această placă de bronz, care se pare au fost ulterior toate topite şi folosite la turnarea obuzelor pentru tunuri. Nici clădirea în sine n-a scăpat teafără din război, ci s-a ales cu serioase stricăciuni de la bombardamente, aşa că a trebuit să fie reparată de către Primărie.

În sala de spectacole au conferenţiat nu numai intelectualii de frunte ai oraşului, ci şi personalităţi de seamă din ştiinţa şi literatura română din toată ţara. Conferinţele astea nu erau ceva străin pentru toată ţara, ba dimpotrivă, erau foarte căutate şi apreciate, pentru că  la vremea aceea ţara cunoştea o perioadă de definire a identităţii spirituale româneşti. La Tulcea conferinţele din această clădire au devenit curând tradiţie, astfel că tulcenii au dat întregii clădiri denumirea de „Sala de conferinţe”.

Însă,  în afară de conferinţe, aici mai aveau loc serbări şcolare, baluri de caritate, concerte şi spectacole de teatru, susţinute de artiştii vremii precum Mărioara Voiculescu, Georgescu-Iaşi, Ventura, Constantin Tănase şi alţii. Tot aici a funcţionat şi primul cor al Tulcei, alcătuit din bărbaţi şi femei de toate vârstele, cor condus de ofiţerul de muzică militară Gavriliuc.

BISERICA RUSA Poveştile Tulcei (XXIX)Ne-am fi putut mândri şi astăzi cu Sala de Conferinţe, căci era o construcţie trainică şi o adevărată piesă de patrimoniu, dar o decizie pripită din 1934 o pune definitiv la pământ.

Povestea cică a fost aşa: Mihail Moruzov, cel despre care am tot vorbit în ultimele dăţi, construise pe la 1932 Şcoala de Fete pe locul casei părinţeşti (actualul Liceu de Artă) şi demolează Sala de Conferinţe cu gândul să ridice pe locul ei şi o Şcoală de Băieţi, asemănătoare ca şi arhitectură cu cea de fete.

Povestea ni se pare cel puţin ciudată: adică dărâmi o clădire care a fost construită abia de 20 de ani, şi nu oricum, ci prin efortul tuturor tulcenilor, şi apoi, dărâmi o şcoală ca să faci… altă şcoală.  O explicaţie există totuşi: clădirea fusese cumva prost aşezată, cu faţa către oraş, dar cu spatele acoperind întreaga privelişte spre Biserica Rusească. Or, la această biserică a slujit atâţia ani  tatăl lui Moruzov, iar şeful SSI vroia să o scoată în evidenţă, sa pună cât mai bine în valoare întreaga zonă. De aceea  marchează locul casei natale printr-o clădire de şcoală, de aceea dărâmă Sala de Conferinţe ca să înalţe o altă clădire, mai potrivită peisajului. Tot de aceea, împrejmuieşte parcul din faţă cu un frumos gard de piatră, cu arcade la toate intrările. Din toate intenţiile lui Moruzov rămân doar amenajările la parc şi fundaţia la viitoarea şcoală, căci moartea sa din 1940 suspendă toate proiectele sale edilitare, inclusiv Şcoala de Băieţi.

În 1953, pe locul fundaţiei se amenajează Teatrul de Vară al oraşului cu o capacitate de 1500 de locuri, cu o scenă spaţioasă în aer liber pentru serbări, piese de teatru, dar şi proiecţii de filme.

În fotografia de epocă cu Biserica Rusească, în partea dreaptă se vede o porţiune din fostul teatru de vară din Parcul numit atunci Leningrad. În stânga fotografiei se vede şi Casa Parohială, care este şi astăzi pe strada Păcii colţ cu strada Mică. Ea a fost construită prin 1940-1941, cu subsol, parter şi etaj, 22 de camere în total, folosită la început ca locuinţă pentru personalul bisericii, birouri, sală de conferinţă, iar după 1949 ca orfelinat, spital, policlinică, centru de recoltare sânge.

Nici teatrul de vară nu rezistă mult, fiind demolat în 1965, pentru a face loc unei pieţe comerciale, inaugurată în toamna anului 1968. Să nu credeţi cumva că e vorba despre Piaţa Nouă, ci de predecesoarea ei, care a fost considerată necorespunzătoare, demolată şi abia apoi ridicată actuala piaţă. Cu siguranţă mulţi tulceni îşi mai aduc aminte de vechea piaţă din zonă, dacă nu şi de fostul Teatru de Vară. (De Sala de Conferinţe îşi mai aduce oare aminte cineva?).

Pentru că au venit căldurile cele de toate verile şi tânjim şi noi după răcoarea serii, încheiem ducându-ne cu gândul la o altă construcţie despre care n-am mai auzit nimic de multă vreme şi anume grădina de vară „Dacia” (cu scenă şi ecran de proiecţie pentru filme, care funcţiona în Tulcea de prin 1972) și care tare bine ne-ar fi prins acum.

Citeste Povestile Tulcei

Capitolul 1Capitolul 2Capitolul 3Capitolul 4Capitolul 5Capitolul 6Capitolul 7Capitolul 8Capitolul 9Capitolul 10Capitolul 11Capitolul 12Capitolul 13Capitolul 14Capitolul 15Capitolul 16Capitolul 17Capitolul 18Capitolul 19Capitolul 20Capitolul 21Capitolul 22Capitolul 23Capitolul 24Capitolul 25Capitolul 26Capitolul 27Capitolul 28Capitolul 29Capitolul 30Capitolul 31Capitolul 32