Unităţile de cazare au obligaţia de a vira taxa hotelieră la bugetul local, lunar, până la data de 10, inclusiv, a lunii următoare celei în care s-a colectat taxa hotelieră de la persoanele care au plătit cazarea.

Unităţile de cazare au obligaţia de a depune lunar o declaraţie, până la data stabilită pentru fiecare plată a taxei hoteliere, inclusiv.

Sancţiuni

Constituie contravenţii următoarele fapte:

  1. depunerea peste termen a declaraţiilor de impunere;
  2. nedepunerea declaraţiilor de impunere.
  3. refuzul contribuabilului sau a altei persoane imputernicită de acesta  de a furniza organului fiscal informatţiile necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale.

Contravenţia prevazută la lit. a) se sancţionează cu amendă de la 240 lei la 960 lei, iar cele de la lit.b) cu amendă de la 960 lei la 2.400 lei.

Contravenţia prevazută la lit.c) se sancţionează potrivit O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscală, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Contravenţiilor prevăzute în prezenta anexă li se aplică dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv posibilitatea achitării, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, a jumătate din minimul amenzii.

Serviciu plati taxe online Serviciu local de plati taxe online Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor Transport de persoane si marfuri in regim TAXI pe raza Municipiului Tulcea Linia Verde a Primariei Municipiului Tulcea