Pentru vehiculele lente existente în patrimoniul persoanelor juridice la data de 1 ianuarie, taxa datorată pentru întregul an fiscal se achită in doua transe egale, astfel:

  • transa I, pana la 31 martie inclusiv;
  • transa II, pana la 30 septembrie inclusiv;

Pentru vehiculele lente dobândite după data de 1 ianuarie, taxa se datorează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care s-a dobândit vehiculul lent, proporţional cu perioada rămasă până la sfârşitul anului fiscal respectiv.

În cazul în care termenul de plată expiră într-o zi nelucrătoare, acesta se prelungeşte până în ziua lucrătoare imediat următoare.

Taxa pentru vehicule lente de până la 50 lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată.

Pentru vehiculele lente înstrăinate taxa se dă la scădere începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a avut loc înstrăinarea, proporţional cu perioada rămasă până la sfârşitul anului respectiv, regularizarea sumelor achitate în plus făcând obiectul compensării cu alte impozite şi taxe exigibile la acea dată sau al restituirii către contribuabil.

Contribuabilii sunt obligaţi să depună declaraţiile fiscale pentru stabilirea taxei asupra vehiculului lent la compartimentele de specialitate ale autorităţilor adimistraţiei publice locale în a căror rază teritorială îşi are domiciuliul/sediul/punctul de lucru în termen de 30 zile de la dobândire/înstrăinare  şi orice altă modificare survenită.

Constituie contravenţii următoarele fapte:

      • Depunerea peste termen a declaraţiilor fiscale;
      • Nedepunerea declaraţiilor fiscale.
      • Refuzul contribuabilului sau a altei persoane imputernicită de acesta  de a furniza organului

fiscal informatţiile necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale.

Contravenţia prevazută la lit. a)  se sancţionează astfel:

- Cu amenda de 240 lei pentru depunerea peste termen a declaratiilor de impunere cu o vechime de pana la 1 an;
- Cu amenda de 960 lei pentru depunerea peste termen a declaratiilor de impunere cu o vechime de peste 1 an.

Contravenţiile prevăzute la lit. b) – c) cu amendă de la 960 lei la 2.400 lei.

Contravenţia prevazută la lit.c) se sancţionează potrivit O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscală, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Contravenţiilor prevăzute mai sus li se aplică dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv posibilitatea achitării, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, a jumătate din minimul amenzii.

Serviciu plati taxe online Serviciu local de plati taxe online Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor Transport de persoane si marfuri in regim TAXI pe raza Municipiului Tulcea Linia Verde a Primariei Municipiului Tulcea