OMD Municipiul Tulcea – primii pași

Înființare Organizația de Management al Destinației – OMD Municipiul Tulcea

Întâlnire cu reprezentanții mediului de afaceri, viitori membri ai OMD

Joi, 26 octombrie, la Sala Mihail Kogălniceanu, Primăria Municipiului Tulcea a organizat o întâlnire cu reprezentanții mediului de afaceri local, în vederea constituirii asociației Organizația de Management al Destinației – OMD Municipiul Tulcea, o structură menită a veni în sprijinul turismului.

În acest demers a fost cooptat un tânăr profesionist, Alexandru FILIP, cu o experiență de peste 10 ani în domeniul turismului, și care, totodată, aduce cu sine experiența acumulată la OMD Piatra Neamț, în calitate de manager al destinației.

Prima întâlnire cu agenții economici a însemnat și trasarea următorilor pași pentru constituirea și avizarea Asociației. Organizatorii țin să mulțumească celor care au răspuns invitației, prezența numeroasă (71 de antreprenori) și reacțiile pozitive îndreptățindu-i să fie optimiști în privința viitorului OMD local. Din partea Primăriei Municipiului Tulcea, au participat primarul Ștefan ILIE, administratorul public Nicolae Bibu și alți angajați care își dau concursul la constituirea asociației.

omd

Ce este un OMD și cine va coordona OMD Municipiul Tulcea

2

OMD-urile sunt structuri care funcționează cu succes în toată Europa și răspund nevoilor actuale de marketing turistic. Toți factorii interesați de dezvoltarea turismului se pot așeza la aceeași masă, deciziile se iau într-un mod transparent, iar strategiile de dezvoltare sau de promovare se stabilesc de comun acord. Totul, sub coordonarea unui profesionist în domeniu, iar aici va interveni rolul lui Alexandru Filip.

Fondator al unei agenții de marketing în turism, a lucrat cu clienți importanți din industria ospitalității din România. Printre altele, a dezvoltat aplicația Bucharest CityApp, preluată ulterior de compania Orange. Totodată, este și cel care a dezvoltat un reper de bună practică în turismul local, o pensiune turistică în Sarichioi, care, în scurt timp, a câștigat notorietate la nivel național. Este originar din Piatra Neamț, a studiat și a lucrat în București, a venit aici pentru o ședere de câteva luni, însă Tulcea i-a devenit casă de 10 ani, unde locuiește alături de familie. Important de menționat, deține atestarea profesională agreată de Ministerul Turismului pentru funcția de manager OMD.

Până la finalul anului, ne-am propus încheierea procedurilor legale pentru constituirea și avizarea asociației Organizația de Management al Destinației – OMD Municipiul Tulcea. Crearea unui brand turistic local, realizarea unei noi hărți turistice și implementarea unor campanii de promovare sunt doar câteva dintre obiectivele organizației.