PRIMĂRIA ARE SÂNGE! Campanie adresată angajaților instituției.
Prin intermediul campaniei PRIMĂRIA ARE SÂNGE!, angajații instituției răspund, între 20 și 24 noiembrie, la apelul lansat de Centrul de Transfuzii.
„Situația donării de sânge este dezastruoasă! Nevoia de sânge este mare, iar donatorii sunt foarte puțini, de aceea îi îndemn pe tulceni să doneze sânge. Am făcut demersuri, am scris la instituțiile publice și am solicitat sprijinul pentru a face campanii împreună, am încercat și la primării. Săptămâna aceasta am fost prin oraș, pentru a lipi afișe și a distribui flyere în locuri publice, deoarece este o scădere surprinzătoare.” (Gorgeta ONOFREI, Director CTS).
Avem oportunitatea de a face diferența și de a dovedi că suntem dedicați comunității. Donarea de sânge este un gest de responsabilitate socială manifestat la nivel individual, iar noi putem oferi un exemplu tuturor tulcenilor. (Ștefan ILIE, Primarul Municipiului Tulcea)
𝐂𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐟𝐮𝐳𝐢𝐞 𝐒𝐚𝐧𝐠𝐮𝐢𝐧𝐚̆ 𝐓𝐮𝐥𝐜𝐞𝐚: 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐀𝐥𝐮𝐧𝐢𝐬̧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐧𝐫. 𝟏𝟓, 𝐭𝐞𝐥𝐞𝐟𝐨𝐧 𝟎𝟐𝟒𝟎.𝟓𝟏𝟒.𝟒𝟐𝟐.

Avantajele donării:
• Pentru validarea unitǎții de sȃnge donate sunt efectuate următoarele analize: grup sanguin OAB/Rh(D), subgrupe A/AB, fenotipare Rh/Kell, hemoglobină, probe hepatice (ALT), teste pentru hepatita B, C, pentru HIV, HTLV, sifilis, (rezultatele testelor se elibereazǎ la cerere și sunt confidenţiale);
• Monitorizarea stǎrii de sǎnǎtate prin evaluarea clinicǎ și de laborator cu ocazia fiecǎrei donǎri;
• 7 tichete valorice, ca o recompensă biologicǎ;
• Reducere de 50% pe mijloacele de transport în comun pentru 30 de zile, pentru persoanele cu domiciliul în Tulcea, iar pentru persoanele ce au domiciliul în afara municipiului Tulcea se decontează biletele de transport în comun, de la localitatea de domiciliu până la localitatea unde se află Centrul de Transfuzii Sanguine şi retur;
• Satisfacția gestului altruist;
• Regenerarea sangelui induce o stare de bine fizic şi mental cu totul aparte (intervalul de timp este de ordinul zilelor);
Condiţiile pentru admiterea la actul donǎrii:
• Prezentarea cǎrţii de identitate;
• Vârsta: 18 – 60 de ani;
• Greutate minimǎ: 50 de kg atât la femei cât și la bǎrbați;
• Să nu fi consumat alcool, grăsimi cu 48 de ore înainte de recoltare , sǎ consume multe lichide (necarbogazoase) cu o zi ȋnainte și ȋn ziua donǎrii de sȃnge (pentru hidratare) şi tensiunea arteriala sistolică între 100 şi 180 mmHg;
• Femeile să nu fie însărcinate, sǎ nu alǎpteze, sǎ nu fie în timpul menstruatiei;
• Să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale, tatuaje, investigaţii endoscopice, să treacă 7 zile de la tratamente stomatologice minore şi 6 luni de la lucrări dentare laborioase, să nu fi suferit de: TBC, hepatită (de orice tip), sifilis, malarie, ulcer, diabet zaharat decompensat, cancer, boli de inimă, epilepsie, boli de piele, bruceloză, miopie (-) 6 dioptrii;
• Să nu fie sub tratament pentru diverse afecţiuni: hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli endocrine;
• Se vor completa fișa şi chestionarul (date confidențiale) – este esențial ca rǎspunsurile sǎ fie corecte, oneste, cu menționarea oricǎrui eveniment pre-donare. Se va determina nivelul hemoglobinei și glicemiei și se va efectua un examen medical (puls, tensiune) dupǎ care se va face indicația de donare de sȃnge, de cǎtre medic;
• Comportamentul donatorului trebuie sǎ fie echilibrat, politicos și sǎ respecte toate indicațiile primite de la echipa medicalǎ de-a lungul procedurii.
În dimineața dinaintea donǎrii:
• Se poate bea apă, cafea sau ceai (este indicat să veniţi foarte bine HIDRATAŢI!);
• Se poate consuma un mic dejun puţin consistent (legume, fructe, o felie de pȃine prǎjitǎ sau biscuiți);
• NU se fumează cel puţin 2 ore înainte şi după donare (recomandǎm sǎ nu se fumeze deloc ȋn ziua donǎrii, pentru asigurarea confortului fizic și psihic post-donare);
• veniţi la donare odihniţi.
Cât se donează:
• La o donare se recoltează 450 ml de sânge, cantitatea se reface ca volum în câteva ore (ȋn funcție de volumul de lichide ingerat post-donare) şi din punct de vedere biologic în 2 săptămâni.
Siguranţa actului donǎrii:
• Trusa utilizată pentru fiecare donare este sterilă şi de unică folosinţǎ (este exclus orice tip de contaminare!!!).
Ce e recomandat după recoltare:
• Menţinerea poziţiei orizontale ȋn scaunul de donare (5 – 10 minute);
• Ziua donǎrii este o zi „de rǎsfǎț” ȋn care se consumǎ multe lichide necarbogazoase și se evitǎ eforturile fizice intense/comportament de risc (alcool, tutun);
• Numǎr de donǎri pe an (ȋn conditii de maximǎ protecție la individul aflat ȋn stare fizicǎ și psihicǎ bunǎ): – pentru bǎrbați – de 4- 5 ori de an (minim de 70 de zile ȋntre 2 donǎri) – pentru femei de 3-4 ori pe an (minim de 90 de zile intre 2 donǎri).
(Centrul de Transfuzii Sanguine Tulcea)