Municipiul Tulcea are onoarea de a fi unul dintre cele 300 de orașe selectate la nivel mondial pentru implementarea Fondului pentru Acțiune Climatică pentru Tineret (Youth Climate Action Fund), o inițiativă internațională susținută de Bloomberg Philantropies, în parteneriat cu Bloomberg Center for Public Innovation, C40 Cities și United Cities and Local Governments (UCLG). Programul urmărește implicarea tinerilor în dezvoltarea și implementarea unor soluții inovatoare pentru provocările climatice locale, prin acordarea de microgranturi destinate proiectelor conduse de tineri.
În cadrul implementării programului, Municipiul Tulcea lansează un apel public de proiecte, cu o valoare totală de 42.000 USD, prin intermediul căruia vor fi acordate microgranturi pentru finanțarea a 8–42 de proiecte inițiate și implementate de tineri cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani. Proiectele vor trebui să propună soluții inovatoare la provocările climatice locale și să contribuie la atingerea priorităților Municipiului Tulcea în domeniul adaptării la schimbările climatice și al dezvoltării durabile.
Propunerile eligibile vor fi evaluate de un Comitet independent de selecție, alcătuit din specialiști și reprezentanți ai comunității cu experiență relevantă, care își vor desfășura activitatea cu imparțialitate, transparență și cu respectarea principiilor privind evitarea conflictelor de interese.

Beneficiari eligibili:
• organizații conduse de tineri
• organizații care lucrează cu tineri
• instituții publice (școli, muzee, etc.)
Important: proiectele sunt conduse de tineri, dar finanțarea se acordă organizațiilor.
Toate organizațiile trebuie:
• să fie înregistrate legal
• să fie non-profit (sau instituții publice)
• să aibă cont bancar pe numele organizației
Nu sunt eligibile:
• persoane fizice
• companii private
• partide politice sau organizații afiliate
Ce este un proiect de microgrant?
Microgranturile sunt granturi mici (1.000–5.000 USD) care susțin proiecte climatice conduse de tineri, aliniate cu prioritățile orașului.
Acestea sunt concepute pentru a identifica idei noi și pentru a permite tinerilor să acționeze în comunitățile lor.
Un proiect trebuie:
• să fie propus, conceput și condus de cel puțin doi tineri (15–24 ani)
• să fie aliniat priorităților climatice ale orașului – vezi mai jos „Priorități strategice”
• să fie finalizat până la 15 aprilie 2027
• să respecte bugetul eligibil (1.000–5.000 USD)
• să se concentreze pe implicarea tinerilor (costurile cu infrastructura și echipamente max. 50%)
Exemple de proiecte eligibile:
• educație și conștientizare climatică
• cercetare și colectare de date
• reziliență și adaptare (ex: apă, valuri de căldură)
• infrastructură verde și protecția mediului
• agricultură sustenabilă
• economie circulară
• managementul deșeurilor
• transport sustenabil
• guvernanță climatică
Ce trebuie să includă fiecare proiect
Fiecare proiect trebuie să includă:
• cel puțin un output (rezultat direct) – de exemplu, numărul de evenimente organizate
• cel puțin un outcome (rezultat final/impact) – de exemplu, numărul de persoane implicate
Ambele trebuie să aibă o țintă numerică clară.
Definiții:
Output = rezultat direct, măsurabil al activităților (ex: „număr de evenimente de curățenie organizate”)
Outcome = efectul rezultat din activități (ex: „cantitatea de deșeuri colectate”)
Exemple de proiecte (structurate):
| Exemplu proiect | Output | Outcome |
|---|---|---|
| Organizarea de acțiuni de curățenie în parcuri | Număr de evenimente organizate | Număr de saci de deșeuri colectați |
| Newsletter despre ședințe climatice | Număr de abonați | Număr de tineri participanți la ședințe |
| Distribuire kit-uri de grădini pluviale | Număr de kit-uri distribuite | Număr de grădini realizate |
| Transformarea deșeurilor alimentare în îngrășământ | Număr de produse create | Cantitate de deșeuri reutilizate |
Pentru nelămuriri privind apelul și procesul de înscriere, poate fi contactată echipa programului la adresa ycaf@primariatulcea.ro.
Microgranturi: 1.000 – 5.000 USD* pentru fiecare proiect
Buget total disponibil: 42.000 USD
Bugetele proiectelor vor fi calculate și exprimate în lei. Valoarea unui microgrant trebuie să fie echivalentul în lei al unei sume cuprinse între 1.000 și 5.000 USD.
*Cursul de schimb stabilit de finanțator este de 4,52 lei/USD, conform regulamentului.
Cheltuieli eligibile și neeligibile
Cheltuieli eligibile
• materiale și echipamente necesare proiectului
• organizare evenimente (chirii, materiale, gustări)
• autorizații necesare
• transport local (transport public, taxi etc.)
• materiale promoționale (foto, video, comunicare)
• training și mentorat
• costuri administrative ale ONG-urilor (max. 15%)
• sprijin pentru participarea tinerilor (ex: masă)
• investiții (max. 50% din buget)
Cheltuieli neeligibile
• servicii deja acoperite de primărie
• chirii/utilități (cu excepții limitate)
• taxe de înființare ONG
• onorarii pentru speakeri
• burse
• ajutor direct către persoane
• contribuții politice
• campanii electorale
• lobby
• activități comerciale
• investiții mari (capital)
• plăți către oficiali
• evenimente fără legătură cu clima
• redistribuirea fondurilor
• organizații sancționate
Exemple de eligibilitate
| Situație | Eligibilitate | Motiv |
|---|---|---|
| Carduri cadou pentru tineri | Eligibil | sprijin participare |
| Workshop cu expert | Eligibil | training |
| Speaker la eveniment | Neeligibil | onorarii interzise |
| Materiale politice | Neeligibil | interzis politic |
| Panouri solare pe clădiri | Neeligibil | investiții prea mari |
Depunerea proiectelor: 18 septembrie – 30 octombrie 2026
Evaluarea proiectelor: 2 noiembrie – 30 noiembrie 2026
Anunțarea proiectelor selectate: 2 decembrie 2026
Virarea sumelor către beneficiarii selectați: 14 decembrie 2026
Raportare intermediară: 4 februarie 2027
Încheierea implementării proiectelor: 15 aprilie 2027
Raportarea finală a beneficiarilor: 20 aprilie 2027
Transmiterea raportului final: 14 mai 2027
Proiectele trebuie să răspundă următoarelor priorități climatice locale:
1. Reducerea emisiilor
Reducerea emisiilor de CO₂ asociate consumului de energie și combustibili.
2. Zone verzi
Crearea, reabilitarea, revitalizarea și extinderea spațiilor verzi.
3. Energie regenerabilă
Promovarea surselor de energie regenerabilă și a soluțiilor energetice sustenabile.
4. Conștientizare și educație privind schimbările climatice
Creșterea gradului de informare și implicare a comunității și a capacității de intervenție în situații de risc și evenimente extreme.
Observație importantă: Pentru inspirație și pentru identificarea unor posibile idei de proiecte, vă recomandăm consultarea „Planului de atenuare și adaptare la schimbările climatice în municipiul Tulcea”, în special Capitolul 5 – Planul de acțiuni pentru atenuare și adaptare la schimbările climatice pentru municipiul Tulcea (p. 66), cuprinzând măsurile de atenuare (p. 67) și măsurile de adaptare (p. 97). Capitolul oferă exemple și detalii utile pentru dezvoltarea unor proiecte relevante pentru municipiul Tulcea.
Sunt încurajate în mod special creativitatea și abordările care propun soluții inovatoare pentru problemele de mediu ale comunității.
Descarcă formularul de aplicare

Formularele completate se transmit pe adresa: ycaf@primariatulcea.ro
Termen limită: 30.10.2026.
